Citeste articolul original pe: http://facutdemana.com/diverse/cum-sa-ti-optimizezi-blogul-de-pe-blogger-com/#ixzz2Du00HcGt
Se afișează postările cu eticheta principii generale in feng shui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta principii generale in feng shui. Afișați toate postările

joi, 21 martie 2013

Feng Shui: biroul



      Indiferent că este vorba despre biroul de acasă sau despre cel pe care îl avem într-un spaţiu independent de locuinţă, regulile Feng Shui sunt, în foarte mare parte, aceleaşi. Bineînţeles, trebuie să urmăm una dintre regulile primodiale despre care am vorbit şi în  articolele anterioare: spaţiul trebuie să fie curat şi organizat. În birou trebuie să ne simţim inspiraţi, productivi şi puternici. Organizarea ne va spori creativitatea, disciplina şi succesul. Nu contează modul în care vă organizaţi, ci este important ca metoda adoptată să funcţioneze în cazul vostru.



      





      Poziţionarea biroului este un alt aspect important. Acesta trebuie să fie în “poziţia puterii”, adică aşezarea lui în încăpere să ne permită să vedem uşa, însă să nu fie în linie directă cu aceasta. Este indicat ca biroul să fie poziţionat în aşa fel încât să ne permită să vedem restul încăperii atunci când stăm aşezaţi.




      Într-un birou Feng Shui, spatele trebuie să ne fie întotdeauna păzit de un zid sau, cel puţin, de spătarul înalt şi solid al scaunului. Atunci când stăm cu spatele la un perete din sticlă/ geamuri putem simţi că ne lipseşte sprijinul celor din jur sau că nu reuşim să fim suficient de autoritari.




      Obiectele din jur trebuie să devină sursă de inspiraţie. Din acest motiv, sunt recomandate picturi, motto-uri sau imagini care să simbolizeze ceea ce vrem să realizăm. Putem atârna şi fotografii cu membrii familiei, însă nu prea multe deoarece specialiştii spun că ne vor distrage atenţia de la muncă. Mobila şi accesoriile trebuie să ne vorbească despre prosperitate, belşug şi succes.

      






















      Priveliştea este şi ea importantă atunci când stăm aşezaţi la birou. Dacă veţi avea în faţă un zid gol în permanenţă, puteţi simţi că mereu vă ciocniţi de obstacole şi oportunităţile dumneavoastră sunt prea puţine sau chiar inexistente. Specialiştii spun că ceea ce vedem zi de zi în biroul nostru, atmosfera pe care o simţim atunci când suntem în spaţiul dedicat muncii poate avea un impact semnificativ asupra vieţii noastre. Aşa că nu ezitaţi să vă înconjuraţi de tot ceea ce vă este pe plac, indiferent că este vorba despre un animal print sau unul floral, muzică reggae sau salsa J.




      Trebuie să vă simţiţi bine şi la birou aşa că amenajaţi-l după propria personalitate. Specialiştii spun că stresul şi iritabilitatea se păstrează la un nivel minim atunci când avem un mobilier cu marginile şi cât mai puţine obiecte ascuţite în preajmă. Încorporaţi în amenajarea dumneavoastră muzica, fântânile decorative cu apă şi obiectele pentru aromaterapie.



      Culorile ideale pentru birou sunt tonurile pale de galben, auriu, orange, verde sau albastru verzui. Acestea se pot combina cu alb care ne va spori concentrarea sau cu tonuri de pământ care vor stabiliza energia. Totuşi, consultaţi harta Bagua pentru a vedea care este culoarea potrivită pentru biroul dumneavoastră în funcţie de poziţionarea lui în cadrul clădirii.




      
























      Chiar dacă biroul este acasă, acesta trebuie separat de viaţa personală. În cazul în care acesta este amenajat într-o încăpere comună a casei, încercaţi să îl delimitaţi printr-un perete separator, paravan sau draperii pentru mai multă intimitate şi mai multă putere de concentrare. Aici găsiţi mai multe idei pentru compartimentarea spaţiului sau chiar şi pentru confecţionarea propriului paravan. Evitaţi ca biroul să fie în dormitor sau ca masa din dining să devină birou.



Alte sfaturi utile pentru un birou Feng Shui:




-Evitaţi rafturile încărcate, deoarece vă vor face să vă simţiţi copleşiţi.

-Dacă în faţa dumneavoastră aveţi un perete gol, decoraţi-l cu imagini sau chiar şi cu o oglindă.

-Dacă sunteţi cu spatele la o fereastră, încercaţi să întăriţi ideea de stabilitate prin adăugarea unui obiect de mobilier între scaun şi fereastră, adăugarea unei plante sau unor draperii.

-Evitaţi să plasaţi cutii grele pe sol.

-Marginile ascuţite pot fi “îndulcite” cu plante, materiale textile sau cristale.

-Este recomandat să aveţi o plantă pe birou care să ajute la purificarea aerului.

-Dacă împărţiţi spaţiul dedicat muncii cu altcineva, evitaţi ca birourile dumneavoastră să fie faţă în faţă. Acest lucru poate crea momente tensionate la locul de muncă, chiar şi certuri.













Surse: feng-shui-and-beyond; fengshui.about.com; workhappynow.com; spaceflavor.com; hit-decor.net; trendzona.com; houzz.com; pinterest.com.

joi, 28 februarie 2013

Feng Shui: dormitorul



      Dormitorul este cea mai importantă încăpere a casei, deoarece aici ne petrecem o foarte mare parte din timp. Din acest motiv, dormitorul trebuie să fie confortabil, intim, relaxant şi odihnitor. Dormitorul Feng Shui ideal se poate realiza prin culoare, lumină subtilă, mobilier şi decoraţiuni adecvate.

      Culorile ideale pentru un dormitor Feng Shui sunt nuanţele de pământ, bej, crem şi mov lavandă. Se pot adăuga accente de “culoare pasională” precum roz sau roşu pentru a spori ideea de senzualitate a interiorului. Culorile reci (albastru, verde, etc) sau albul în exces pot diminua intimitatea dormitorului. Pasiunea, senzualitatea pot fi redate şi prin materiale luxoase şi/sau lumina subtilă a lumânărilor.
     
      Dormitorul trebuie să ilustreze o imagine romantică în care patul trebuie să ocupe poziţia centrală. Obiectele de decor trebuie să transmită stări pozitive, iar tablourile, imaginile din acest spaţiu trebuie să ne inspire. Dacă vă doriţi relaţii pe termen lung, nu expuneţi imagini solitare. În schimb, promovaţi egalitatea şi parteneriatul prin obiecte pereche: noptiere, lămpi, etc.




















      Unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ţineţi cont este poziţia patului. Imaginile de mai jos ilustrează cum putem plasa corect patul în încăpere în raport cu uşa. Aceasta se numeşte “poziţia puterii”, mai exact este unghiul prin care putem vedea uşa de la intrare şi chiar întreaga încăpere. Dacă nu puteţi poziţiona patul în aşa fel încât să vedeţi uşa, atunci plasaţi o oglindă care să reflecte intrarea în cameră. Evitaţi ca patul să fie în linie directă cu uşa, adică vis-à-vis de aceasta. Acest aspect influenţează în mod negativ fluxul de energie.



      Un dormitor Feng Shui inspiră pasiune, senzualitate, confort, relaxare, dar şi siguranţă. Aici obiectele de decor şi mobilierul nu trebuie să fie ascuţite şi nu trebuie să existe obiecte grele care să atârne asupra patului/ capului. În acelaşi timp, evitaţi orice obiect care vă poate reflecta imaginea (oglinzi, televizor, etc) în timp ce staţi întinşi în pat. Aceste obiecte vă pot face nopţile albe şi somnul neliniştit.



      Şi în dormitor se aplică unul dintre principiile generale ale Feng Shui: nu are ce căuta dezordinea nici în încăpere, nici în dulapuri şi trebuie să ne descotorosim de tot ceea ce nu folosim sau nu ne place. Imaginea dormitorul vorbeşte despre noi. Un dormitor care se axează numai pe culori închise poate arăta o teamă a celui care îl foloseşte. Pentru a ne deschide spre noi relaţii şi experienţe, trebuie să lăsăm lumina naturală să scalde încăperea şi să afişăm imagini cu cupluri care ne inspiră.

      Când ne dorim un dormitor Feng Shui trebuie să ne urmărim dorinţele şi intuiţia. Vom ştii ceea ce este potrivit pentru dormitorul nostru prin trăirile interioare şi în funcţie de ceea ce ne transmite obiectul respectiv. Luaţi acest aspect ca pe un experiment care merită încercat pe viitor şi vedeţi dacă funcţionează şi în cazul dumneavoastră.



Pentru dormitor trebuie să ţinem cont de următoarele:

-Patul este obiectul “vedetă” al încăperii şi trebuie poziţionat în aşa fel încât să vedem uşa.

-Incurajaţi egalitatea prin obiecte pereche (noptiere, lămpi, etc).

-Alegeţi culoarea potrivită: nuanţe de maro, crem, lavandă, roz, bej, piersică, violet, coral, terra-cotta, auriu, bronz, culoarea somonului sau a mierii.

-Tăblia patului trebuie să fie solidă. Trebuie să inspire siguranţă.

-Aerisiţi cât de des puteţi spaţiul.


-Televizorul, computerul şi alte aparate similare nu sunt indicate în dormitor.

-Lumânările sunt sursele de lumină cele mai indicate în Feng Shui, însă dacă nu suportaţi mirosul de ceară sau din orice alt motiv nu doriţi lumânări în dormitor, atunci folosiţi obiectele de iluminat care vă dau posibilitatea de a regla intensitatea luminii.



-Peste noapte toate uşile din dormitor trebuie să fie închise (uşa care permite accesul în încăpere, uşa de la terasă, uşile de la dulapuri, etc).Acest lucru aduce sănătate relaţiei de cuplu, pace şi calm.

-Evitaţi ca patul să fie poziţionat sub grinzi sau să aibă spaţii de depozitare încorporate.

-Dacă apare o despărţire în cuplu este indicat ca mobila din dormitor să fie schimbată.

-Evitaţi imagini religioase, cu familia sau prietenii. Acestea nu îşi au locul în  dormitor.



-Nu poziţionaţi patul sub fereastră.

-Nu sunt recomandate florile sau plantele în dormitor, doar dacă spaţiul este suficient de mare pentru ca plantele să fie dispuse departe de pat.

-Nu decoraţi interiorul încăperii cu fântâni ornamentale sau orice alte imagini/ obiecte care ne duc cu gândul la apă, deoarece apa aduce o energie emoţională mult prea mare.






















Surse: feng-shui-and-beyond.com; fengshui.about.com; fengshuidana.com; hgtv.com; sheknows.com; openspacefengshui.com; bedroom-a.com; pinterest.com; furniture.trendzona.com; fengshuiformy.com; trendecoration.com.