Citeste articolul original pe: http://facutdemana.com/diverse/cum-sa-ti-optimizezi-blogul-de-pe-blogger-com/#ixzz2Du00HcGt

sâmbătă, 30 martie 2013

Proiect DIY pentru copii şi părinţi



      M-am hotărât să vă prezint un proiect de tip DIY pentru copii şi părinţi. În acest caz, părintele nu sunt eu, dar până voi deveni mi-am propus să exersez pe copiii altora J. Proiectul de mai jos este realizat cu două fetiţe foarte dragi mie, două surori de 9, respectiv 5 ani. Când pot îmi petrec câte un weekend cu ele, aşa cum a fost cazul şi undeva prin luna ianuarie.

       Am ales, cu acordul lor, să facem ceva ce nu au posibilitatea să facă în mod obişnuit nici acasă şi nici la şcoală. Trebuia să le captez atenţia, să le pun imaginaţia la contribuţie, să le fac, în final, mândre de “opera” lor şi, nu în ultimul rând, aceasta să fie pe gustul amândurora având în vedere că amândouă au personalităţi puternice, iar diferenţa de vârstă începe să-şi spună cuvântul. Trebuia să fie o activitate cu un final concret, care să le implice pe amândouă în egală măsură şi să le bucure de munca lor. Am ales să realizăm două pernuţe decorative  aproape identice, cu iniţiala fiecăreia.

      Vă mărturisesc că ador copiii şi susţin activităţile care le stimulează creativitatea. Tocmai din acest motiv, scopul nu a fost să realizăm vreo operă sofisticată, ci să parcurgem fiecare etapă împreună, ajutându-ne şi contribuind fiecare cu câte un strop de creativitate şi îndemânare.

      Pentru a realiza acest mic proiect aveţi nevoie de câteva materiale foarte uşor de găsit: un cearşaf care nu vă mai este de folos (fără imprimeuri dacă se poate), 2 pernuţe de care nu mai aveţi nevoie sau sunteţi dispuşi să le sacrificaţi J, aproximativ 2-3m de dantelă, vreo 14-16 năsturei coloraţi, 2 nasturi care să semene cu nişte pietricele, markere sau vopsea pentru textile, un şablon cu motive florale (sigur găsiţi printre lucruşoarele unei fetiţe), vreo 4-5 bucăţi de pâslă de culori diferite, foarfeci pentru toată lumea, ac şi aţă pentru cei mari care au voie să le mânuiască J.

      Pentru început am decupat câte două dreptunghiuri din cearşaf la dimensiunile necesare pentru îmbrăcarea pernuţelor. Cu un creion am desenat iniţiala fiecărei fetiţe. Apoi fetele şi-au colorat şi conturat literele şi, în două dintre colţuri, au desenat câte o floare după şablonul pe care şi l-au dorit (eu am mai venit cu câte un retuş J). Vă recomand să lăsaţi vopseaua să se usuce puţin înainte de a coase năstureii pe suprafaţa literelor.








    Apoi ne-am apucat de decupat pâsla. Eu am facut conturul petalelor florilor după un şablon făcut în prealabil din carton, iar fetele le-au decupat. Apoi am dispus petalele în formă de floare şi i-am cusut un năsturel în mijloc. Tot din pâslă am decupat două dreptunghiuri pe care le-am pliat la mijloc şi le-am ataşat câte un nasture pentru a obţine câte o fundiţă simpatică. La una dintre fundiţe i-am rotunjit colţurile. Acestea fiind realizate, mi-a rămas să le ataşez pe faţa viitoarei pernuţe.





       Eu fiind singura cu dreptul de a coase J, mi-a rămas responsabilitatea de a ataşa dantela pe marginile pernuţelor în timp ce fetele mă supravegheau cu atenţie. Părţile laterale sunt complet închise, iar în partea de sus am ataşat 3 năsturei coloraţi. Dacă aveţi maşină de cusut sunteţi norocoşi.



      Atât culorile, cât şi materialele rămân la alegerea dumneavoastră. Noi am ales culori vesele, iar movul l-am pus în  rol principal pentru că toate trei iubim această culoare. Recomand pâsla pentru că este rezistentă şi are ţinută, iar vopselele trebuie neapărat să fie pentru textile pentru a rezista la spălare.

      Fetele au plecat acasă mândre de munca lor şi azi pernuţele stau la loc de cinste J. V-a plăcut micul nostru proiect?

joi, 28 martie 2013

Tendinţe deco 2013



      Anul 2013 s-a instalat de ceva vreme şi a adus cu el noi tendinţe în materie de design interior. Vă invit să descoperim împreună stiluri, materiale, imprimeuri, culori, etc.

      Anul acesta, una dintre cele mai pronunţate tendinţe se inspiră din natură. Sunt preferate amenajările zen, de inspiraţie japoneză, care ne invită la meditaţie prin cadrul lor dominat de culori neutre, mobilier din lemn brut, accente de verde vizibile în imprimeurile cu tematică botanică, etc. Această tendinţă scoate la iveală unul dintre materialele “vedetă” ale anului: lemnul de bambus.

















      În 2013 tendinţa este spre upcycling, adică spre reutilizarea deşeurilor şi resturilor de materiale cu scopul de a crea obiecte noi. Astfel, recuperăm, bricolăm şi transformăm resturile în obiecte noi, moderne, în perfectă armonie cu mediul înconjurător. Pe parcursul anului, am să vă propun diferite proiecte de tip DIY menite să vă încânte ochiul şi să vă antreneze creativitatea.

      Pe aceleaşi principii, decorurile în stil vintage, în stil industrial şi în spiritul loft, caracterizat prin volume generoase, asocieri de griuri, negru sau alb, amestec de materiale, vor fi la rendez-vous anul acesta.


      În decorurile anului 2013 revin influenţele africane, decoruri eclectice, în culori calde şi cu imprimeuri de inspiraţie animală.




      Vă place tapetul? Atunci e bine să ştiţi că pereţii împodobiţi sunt în vogă şi, când spun împodobiţi, nu mă refer numai la utilizarea tapetului, ci şi a lambriurilor, pietrei, mozaicului, ramelor foto, etc.






























Culori

      Tonurile neutre rămân de actualitate, însă nu ne refuzăm originalitatea şi nici extravaganţa culorilor vii. Se încurajează utilizarea culorilor flashy, astfel încât culori precum galben, albastru, roşu sau verde smarald se pot regăsi în aceeaşi încăpere pentru un mix cromatic perfect. Se poate vopsi un singur perete în degrade pentru un rezultat surprinzător.



      Roşu se poate utiliza pe unul sau doi pereţi ai încăperii în combinaţie cu alb sau negru pentru a crea un decor dramatic sau, dacă sunteţi adepţi ai discreţiei, roşu se poate regăsi în accesorii. Albastru electric este şi el în vogă, fiind potrivit pe un perete al bucătăriei sau al sufrageriei. Este ideal să fie utilizat în baie în combinaţie cu mobilier de culoare albă dacă dorim să creăm o ambianţă marină. Verde smarald este o altă culoare care se încadrează în tendinţele anului 2013.


      


































































      Ţineţi cont că aceste culori au un impact puternic şi ne dorim ca lucrurile să iasă în evidenţă fără a fi compromisă eleganţa sau armonia vizuală. Astfel, este indicat să optaţi pentru un decor minimalist, mod prin care puteţi evita supraîncărcarea spaţiului.

Materiale

      Lemnul este unul dintre materialele “vedetă” ale acestui an. Ne aduce aminte de natură şi ne inspiră căldură. Lemnul este potenţat de bronz care are menirea de a da o notă glamour decorului prin accentul metalic şi culoarea aurie. Se consideră că argintiul nu mai este pe placul designer-ilor anul acesta.


      Marmura este un alt material în tendinţe, însă costul pe care îl implică nu este la îndemâna oricui. Pentru a oferi o variantă de compromis este acceptată piatra, potrivită în amenajarea băilor. Ne trimite cu gândul la natură.

      Sticla tăiată, şlefuită, este un material în vogă, potrivit în special decorurilor în stil vintage. În aceeaşi notă vintage este şi dantela, unul dintre materialele care revine în tendinţe în 2013.




























Imprimeuri

      În acest an dungile sunt “vedetele” decorurilor pline de energie şi dinamism. Însă, nici cele botanice nu sunt de neglijat atunci când ne dorim să aducem o notă proaspătă şi feminină interiorului.



      Sunt utilizate şi imprimeurile florale, însă, în acest caz, se impune o anumită condiţie: fondul trebuie să fie alb.



      Un imprimeu absolut original sunt fragmentele scrise pe pereţi, care au declanşat un adevărat trend. Împreună cu acestea, sunt acceptate şi literele decorative.



      Aşa cum puteţi constata, în 2013 avem variante de unde alege. Dacă doriţi să vă redecoraţi sau să vă amenajaţi interiorul căminului dumneavoastră, veţi putea adapta decorul atât tendinţelor actuale, cât şi preferinţelor dumneavoastră. Există un singur bemol: accentele inspirate din stilul baroc, tot ceea ce înseamnă bling-bling sau superficialitate rămân în urmă.










Surse: deco.plurielles.fr; carnet-deco.fr; uktv.co.uk; elledecor.com; goodhousekeeping.com; freshome.com; lacquerandlinen.com; kiwistudio.ro; lacqurerandlinen.com; homelife.com; anthonybaratta.com; zillamag.com; pinterest.com.

joi, 21 martie 2013

Feng Shui: biroul



      Indiferent că este vorba despre biroul de acasă sau despre cel pe care îl avem într-un spaţiu independent de locuinţă, regulile Feng Shui sunt, în foarte mare parte, aceleaşi. Bineînţeles, trebuie să urmăm una dintre regulile primodiale despre care am vorbit şi în  articolele anterioare: spaţiul trebuie să fie curat şi organizat. În birou trebuie să ne simţim inspiraţi, productivi şi puternici. Organizarea ne va spori creativitatea, disciplina şi succesul. Nu contează modul în care vă organizaţi, ci este important ca metoda adoptată să funcţioneze în cazul vostru.



      





      Poziţionarea biroului este un alt aspect important. Acesta trebuie să fie în “poziţia puterii”, adică aşezarea lui în încăpere să ne permită să vedem uşa, însă să nu fie în linie directă cu aceasta. Este indicat ca biroul să fie poziţionat în aşa fel încât să ne permită să vedem restul încăperii atunci când stăm aşezaţi.




      Într-un birou Feng Shui, spatele trebuie să ne fie întotdeauna păzit de un zid sau, cel puţin, de spătarul înalt şi solid al scaunului. Atunci când stăm cu spatele la un perete din sticlă/ geamuri putem simţi că ne lipseşte sprijinul celor din jur sau că nu reuşim să fim suficient de autoritari.




      Obiectele din jur trebuie să devină sursă de inspiraţie. Din acest motiv, sunt recomandate picturi, motto-uri sau imagini care să simbolizeze ceea ce vrem să realizăm. Putem atârna şi fotografii cu membrii familiei, însă nu prea multe deoarece specialiştii spun că ne vor distrage atenţia de la muncă. Mobila şi accesoriile trebuie să ne vorbească despre prosperitate, belşug şi succes.

      






















      Priveliştea este şi ea importantă atunci când stăm aşezaţi la birou. Dacă veţi avea în faţă un zid gol în permanenţă, puteţi simţi că mereu vă ciocniţi de obstacole şi oportunităţile dumneavoastră sunt prea puţine sau chiar inexistente. Specialiştii spun că ceea ce vedem zi de zi în biroul nostru, atmosfera pe care o simţim atunci când suntem în spaţiul dedicat muncii poate avea un impact semnificativ asupra vieţii noastre. Aşa că nu ezitaţi să vă înconjuraţi de tot ceea ce vă este pe plac, indiferent că este vorba despre un animal print sau unul floral, muzică reggae sau salsa J.




      Trebuie să vă simţiţi bine şi la birou aşa că amenajaţi-l după propria personalitate. Specialiştii spun că stresul şi iritabilitatea se păstrează la un nivel minim atunci când avem un mobilier cu marginile şi cât mai puţine obiecte ascuţite în preajmă. Încorporaţi în amenajarea dumneavoastră muzica, fântânile decorative cu apă şi obiectele pentru aromaterapie.



      Culorile ideale pentru birou sunt tonurile pale de galben, auriu, orange, verde sau albastru verzui. Acestea se pot combina cu alb care ne va spori concentrarea sau cu tonuri de pământ care vor stabiliza energia. Totuşi, consultaţi harta Bagua pentru a vedea care este culoarea potrivită pentru biroul dumneavoastră în funcţie de poziţionarea lui în cadrul clădirii.




      
























      Chiar dacă biroul este acasă, acesta trebuie separat de viaţa personală. În cazul în care acesta este amenajat într-o încăpere comună a casei, încercaţi să îl delimitaţi printr-un perete separator, paravan sau draperii pentru mai multă intimitate şi mai multă putere de concentrare. Aici găsiţi mai multe idei pentru compartimentarea spaţiului sau chiar şi pentru confecţionarea propriului paravan. Evitaţi ca biroul să fie în dormitor sau ca masa din dining să devină birou.



Alte sfaturi utile pentru un birou Feng Shui:




-Evitaţi rafturile încărcate, deoarece vă vor face să vă simţiţi copleşiţi.

-Dacă în faţa dumneavoastră aveţi un perete gol, decoraţi-l cu imagini sau chiar şi cu o oglindă.

-Dacă sunteţi cu spatele la o fereastră, încercaţi să întăriţi ideea de stabilitate prin adăugarea unui obiect de mobilier între scaun şi fereastră, adăugarea unei plante sau unor draperii.

-Evitaţi să plasaţi cutii grele pe sol.

-Marginile ascuţite pot fi “îndulcite” cu plante, materiale textile sau cristale.

-Este recomandat să aveţi o plantă pe birou care să ajute la purificarea aerului.

-Dacă împărţiţi spaţiul dedicat muncii cu altcineva, evitaţi ca birourile dumneavoastră să fie faţă în faţă. Acest lucru poate crea momente tensionate la locul de muncă, chiar şi certuri.













Surse: feng-shui-and-beyond; fengshui.about.com; workhappynow.com; spaceflavor.com; hit-decor.net; trendzona.com; houzz.com; pinterest.com.

vineri, 15 martie 2013

Feng Shui: baia



      O baie Feng Shui încurajează purificarea şi refacerea şi este locul ideal pentru momentele de răsfăţ şi relaxare. Baia trebuie să fie bine aerisită, luminoasă şi colorată în tonuri potrivite. Aici plantele verzi sunt ideale deoarece purifică aerul, aduc vitalitate şi prospeţime, iar imaginile care ne sugerează peisaje din natură contribuie la procesul de reîntinerire.


      Transformaţi duşul sau baia de zi cu zi într-un ritual de curăţare, relaxare şi purificare. Acest ritual trebuie să se concentreze pe ideea conform căreia spălaţi tot ce e vechi pentru a face loc tuturor lucrurilor noi pe care le doriţi în viaţa voastră. Pare a fi o idee simplistă, însă ne ajută să ne eliberăm de tot ceea ce este negativ pentru a deveni mai pozitivi.

Baia nu este un loc potrivit în care să atârnăm imagini cu prietenii sau membrii familiei, ori care să aibă legătură cu pasiunile sau munca noastră. Este ideal ca, din punct de vedere vizual, baia să fie separată de dormitor.



Cum alegem culoarea potrivită în baie?

      Două lucruri importante trebuie luate în considerare atunci când alegem culoarea băii. În primul rând, trebuie să verificăm locaţia băii pe harta bagua. De exemplu, dacă baia noastră se regăseşte în zona faimei şi a recunoaşterii, atunci ar fi indicat să includem roşu în amenajarea acestui spaţiu. În al doilea rând, trebuie să avem in vedere culorile Feng Shui benefice în mod deosebit în acest spaţiu: albastru şi verde. Albastrul reprezintă apa care curăţă şi purifică, în timp ce verdele reprezintă viaţa şi noile începuturi. Albul ar fi o altă alegere inspirată deoarece simbolizează puritatea şi curăţenia. Aici puteţi afla mai multe despre culorile şi elementele Feng Shui.


































Pentru o baie Feng Shui trebuie să mai ţinem cont de următoarele:

-Pe lângă semnificaţiile cunoscute ale apei, aceasta simbolizează şi banii. În casă sunt recomandate fântânile cu apă decorative pentru sporirea circulării prosperităţii, însă în baie lucrurile stau diferit având în vedere că apa curge pe canalul de scurgere şi de fiecare dată când tragem apa la toaletă, deci se risipeşte. Specialiştii Feng Shui spun că pentru a diminua pierderea de energie şi cea financiară este indicat ca uşa băii să fie mereu închisă, precum şi capacul de la toaletă.

-Din aceleaşi motive amintite mai sus, specialiştii recomandă ca toaletă să se facă cât mai puţin remarcată. De fapt, soluţia ideală presupune ca toaleta să fie complet separată de restul băii (printr-un perete, o uşă, orice alt lucru care o poate masca). Dacă toaleta este în acelaşi spaţiu cu lavoarul şi duşul/ cada, atunci se recomandă ca aceasta să fie cât mai departe de uşă sau, cel puţin, nu în linie directă cu aceasta.


-Oglinzile sunt în topul recomandărilor pentru acest spaţiu, însă ar fi ideal ca toaleta să nu se reflecte în acestea.

-Mai sus am spus că baia trebuie să fie cât mai aeristă, dar ce facem atunci când aceasta nu este prevăzută cu geam având în vedere că specialiştii ne recomandă ca uşa să rămână mereu închisă? Aceiaşi specialişti ne sfătuiesc să deschidem uşa preţ de câteva minute după ce facem duş/ baie pentru a putea aerisi spaţiul, însă capacul de la toaletă nu trebuie ridicat.

-Pentru a potenţa elementul apă caracteristic băii adaugaţi elemente din lemn în interiorul acesteia.


-Nu uitaţi să păstraţi baia mereu curată, organizată, odorizată cu parfumul preferat şi, eventual, accesorizată cu lumânări şi/ sau flori/ plante.


































Surse: feng-shui-and-beyond.com; mindbodygreen.com; bathroom-design-ideas.com; yupiu.com; kenlauher.com; pinterest.com.

miercuri, 13 martie 2013

Feng Shui: bucătăria



      Bucătăria este reprezentată, în cea mai mare parte, de elementul foc, care este un puternic indicator al belşugului şi prosperităţii. Mâncarea simbolizează belşugul şi sănătatea, fapt pentru care locul în care este gătită/ preparată are o mare importanţă.



      Este indicat ca bucătăria să fie poziţionată în zona sudică sau estică a casei. Nu este recomandat ca să fie lângă baie sau sub aceasta în cazul în care casa are două sau mai multe nivele, deoarece elementul predominant al bucătăriei, focul, s-ar opune celui predominant al băii, apa.



      În mod frecvent, bucătăria curpinde diferite dispozitive: cuptor/plită, frigider, chiuvetă, cuptor cu microunde, etc. Experţii în Feng Shui spun că cea mai mare importanţă o are cuptorul şi plita, iar acestea nu pot fi poziţionate lângă chiuvetă sau frigider, deoarece cele două sunt reprezentate de elementul apă, iar cuptorului îi este caracteristic elementul foc. Pe acelaşi principiu, cuptorul cu microunde nu este indicat să fie lângă sau deasupra cuptorului, deoarece două dispozitive caracterizate de elementul foc pot aduce un flux prea mare de energie negativă. Aşa cum ştim, unele spaţii nu ne permit să respectăm aceste principii. În acest caz, între cele două dispozitive se pot pune cristale sau plante verzi pentru a minimiza energia negativă.



      Bucătăria ideală este curată, luminoasă şi aerisită. Faceţi în aşa fel încât bucătăria să fie un loc în care vă doriţi să fiţi. Aceasta ar trebui să fie primitoare şi să transmită căldură. Culorile vesele şi luminoase propagă starea de sănătate, de fericire şi de vitalitate. Galbenul este o culoare potrivită. Bucătăria ideală trebuie să fie funcţională, deci cu suficiente spaţii de depozitare.























Pentru o bucătărie Feng Shui mai trebuie să ţineţi cont de următoarele:

-Se considerată că cel care găteşte trebuie să aibă vedere înspre uşă. Totuşi, majoritatea plitelor/cuptoarelor sunt poziţionate pe perete, astfel încât bucătarul este, cel mai adesea, cu spatele spre uşă. Din acest motiv, sunt indicate oglinzile care pot să reflecte intrarea. În  plus, ele pot reflecta lumina şi mări spaţiul. O altă soluţie ar fi amenajarea bucătăriei în stil insulă, acolo unde spaţiul ne permite.



-Expuneţi fructe şi/sau flori proaspete.

-Păstraţi cuptorul şi plita mereu curate.

-Tineţi ascuns gunoiul/ coşul de gunoi.

-Nu expuneţi fotografii cu prietenii sau cu membrii familiei.

-Nu păstraţi obiectele rupte sau sparte. Ori le aruncaţi, ori le reparaţi.

-Incercaţi să nu încărcaţi bucătăria cu tot felul de gadget-uri.

-Este recomandat ca mobilierul bucătăriei să aibă forme curbate astfel încât să acopere colţurile spaţiului.




     























 Din cele mai vechi timpuri, bucătăria a fost considerată inima casei. Folosiţi principiile Feng Shui pentru o “inimă” fericită şi sănătoasă.








Surse: feng-shui-and-beyond.com; fengshui.about.com; wisegeek.com; finalarchitecture.com; ehowenespanol.com; freshome.com; fengshuidana.com.