Citeste articolul original pe: http://facutdemana.com/diverse/cum-sa-ti-optimizezi-blogul-de-pe-blogger-com/#ixzz2Du00HcGt

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Sabion - unul dintre cele mai frumoase magazine din lume



      Casa de bijuterii Sabion este un brand 100% românesc, prezent pe piaţă de 15 ani. Nu îmi propun să vobesc la superlativ de această afacere de familie, ci să vă fac cunoscută o imagine dezvoltată în timp, o marcă cu care ar trebui să ne mândrim.

     În general, salut iniţiativele româneşti şi susţin produsele made in Romania. Sabion face parte din propria mea dezvoltare, mi-a oferit şansa de a cunoaşte oameni minunaţi şi m-a iniţiat în minunatul univers la bijuteriilor, pietrelor preţioase, al ceasurilor care derulează secundele în spatele leagănelor de rubine.

      Timpul a făcut ca Sabion să se răspândescă pe întregul teritoriu al României, să ajungă o marcă românească recunoscută şi să fie premiat pentru inovaţie şi design. Unul dintre magazinele Sabion a fost ales cel mai frumos magazin dintr-un centru comercial în cadrul ARE Design Awards găzduit de Association for Retail Environments.



      În 2011, Sabion a obţinut trei premii la ARE Design Awards: premiul pentru inovaţie (acordat pentru pardoseala din inox şi granit negru), premiul pentru expunere (acordat pentru vitrinele din fier forjat care pun la loc de cinste bijuteriile lucrate cu măiestrie) şi premiul cel mare pentru cel mai frumos magazin dintr-un centru comercial. Sabion a concurat cu peste 500 de actori internaţionali din domeniul retail-ului, cu brand-uri cu tradiţie precum Macy's sau Tiffany's.




      Localizate acum pe Calea Victoriei, Galeriile Sabion seamănă mai mult cu o galerie de artă decât cu un magazin de retail. Fiecare bijuterie este aşezată la loc de cinste, în vitrine ale căror rame sunt expresia meşterilor artizani. Lumina pune în valoare strălucirea pietrelor preţioase  prin cei 227 de metri de LED-uri. 

      Design-ul îmbină delicateţea oglinzilor, inovaţia contemporanului cu accentele inspirate din stilurile art nouveau şi baroc.




     Acest brand îşi are rădăcinile în oraşul meu de suflet, în Târgu-Mureş, are un fondator român, promovează şi colaborează cu alţi creatori români. Gianni Lazzaro este designer-ul vedetă, care îşi asociază bijuteriile şi imaginea cu cea a Galeriilor Sabion. Pe numele său adevărat Lazăr Marcovici, Gianni Lazzaro creează adevărate opere de artă.




     Mi-aş dori să vă lăsaţi paşii purtaţi de curiozitate şi să descoperiţi cu propriile voastre simţuri acest univers rupt parcă din cele mai prestigioase reviste.



  
      Bijuteriile Sabion le puteţi admira în această galerie de artă de aproximativ 100 mp de pe Calea Victoriei sau pe site-ul companiei.





       Din exterior, magazinul pare a fi un tablou a cărui pânză se joacă cu culorile, cu formele, cu texturile şi materialele. Este un tablou cu rame clasice şi cu o permanentă dorinţă de mişcare.




     Oare anul acesta moşul îşi va umple sacul în Galeriile Sabion :)? 



Surse: Are Design Awards, Sabion.

duminică, 10 noiembrie 2013

DIY: Suporturi pentru lumânări



       Îmi plac lumânările. Îmi place atmosfera care o creează şi parfumurile îmbietoare pe care le emană. 
      Veţi spune că găsiţi suficiente suporturi pentru lumânări în comerţ şi timpul nu vă ajunge pentru proiectele de tip DIY. Aş îndrăzni să vă contrazic şi chiar să vă conving cu proiectele de mai jos.
       Lăsaţi imaginaţia să vă ghideze şi îndrazniţi să creaţi suporturi originale cu obiectele pe care le aveţi zi de zi la îndemână. Vă invit să vă inspiraţi :)!



      Paharele care le aveţi prin casă devin suporturi rafinate pentru lumânări. 



       Pentru un decor sobru şi elegant, luaţi şase cupe de şampanie şi construiţi o piramidă. Umpleţi fiecare cupă cu apă până la jumătate şi  alegeţi lumânările potrivite care să plutească. Un DIY simplu, practic şi cu efect garantat.



       Paharele de vin sunt şi ele o opţiune. Le întoarceţi cu gura în jos şi "ascundeţi" puţină culoare în interiorul lor. Globurile mici ar fi o opţiune având în vedere că sărbătoarea Crăciunului ne bate la uşă. Lumânarea o aşezaţi la loc de cinste. 





       Alegeţi pahare de vin, scoici şi nisip fin pentru inspiraţie marină.

       Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte suportul realizat de mine anul trecut în preajma Crăciunului. Puteţi să îl revedeţi aici.



       Pentru a aduce o notă elegantă decorului, alegeţi suporturi pentru ouă pe care să le vopsiţi în culoarea potrivită interiorului vostru. Lipiţi apoi suporturile între ele şi picuraţi puţină ceară pentru a fixa lumânarea. Interesant, nu?

       


       Pentru mai multă culoarea puteţi opta pentru suporturi simple din sticlă pe care să le îmbrăcaţi în washi tape. 


       Ceşcuţele de cafea ale bunicii pot deveni suporturi vintage pentru lumânări. Creaţi-vă lumânările vintage de la A la Z :).



       Mai multă inspiraţie găsiţi pe pagina de Facebook.


       V-am convins :)? Pe care îl veţi realiza?



Sursa: Marie Claire Maison, Craft Ideas.info, Style Motivation.com.