Bucătăria este reprezentată, în cea mai mare parte, de
elementul foc, care este un puternic indicator al belşugului şi prosperităţii.
Mâncarea simbolizează belşugul şi sănătatea, fapt pentru care locul în care
este gătită/ preparată are o mare importanţă.
Este indicat ca bucătăria să fie poziţionată în zona
sudică sau estică a casei. Nu este recomandat ca să fie lângă baie sau sub
aceasta în cazul în care casa are două sau mai multe nivele, deoarece elementul
predominant al bucătăriei, focul, s-ar opune celui predominant al băii, apa.
În mod frecvent, bucătăria curpinde diferite
dispozitive: cuptor/plită, frigider, chiuvetă, cuptor cu microunde, etc.
Experţii în Feng Shui spun că cea mai mare importanţă o are cuptorul şi plita,
iar acestea nu pot fi poziţionate lângă chiuvetă sau frigider, deoarece cele
două sunt reprezentate de elementul apă, iar cuptorului îi este caracteristic
elementul foc. Pe acelaşi principiu, cuptorul cu microunde nu este indicat să
fie lângă sau deasupra cuptorului, deoarece două dispozitive caracterizate de
elementul foc pot aduce un flux prea mare de energie negativă. Aşa cum ştim,
unele spaţii nu ne permit să respectăm aceste principii. În acest caz, între
cele două dispozitive se pot pune cristale sau plante verzi pentru a minimiza
energia negativă.
Bucătăria ideală este curată, luminoasă şi aerisită.
Faceţi în aşa fel încât bucătăria să fie un loc în care vă doriţi să fiţi.
Aceasta ar trebui să fie primitoare şi să transmită căldură. Culorile vesele şi
luminoase propagă starea de sănătate, de fericire şi de vitalitate. Galbenul
este o culoare potrivită. Bucătăria ideală trebuie să fie funcţională, deci cu
suficiente spaţii de depozitare.
Pentru o bucătărie Feng Shui mai trebuie să ţineţi cont
de următoarele:
-Se considerată că cel care găteşte trebuie să aibă
vedere înspre uşă. Totuşi, majoritatea plitelor/cuptoarelor sunt poziţionate pe
perete, astfel încât bucătarul este, cel mai adesea, cu spatele spre uşă. Din
acest motiv, sunt indicate oglinzile care pot să reflecte intrarea. În plus, ele pot reflecta lumina şi mări
spaţiul. O altă soluţie ar fi amenajarea bucătăriei în stil insulă, acolo unde
spaţiul ne permite.
-Expuneţi fructe şi/sau flori proaspete.
-Păstraţi cuptorul şi plita mereu curate.
-Tineţi ascuns gunoiul/ coşul de gunoi.
-Nu expuneţi fotografii cu prietenii sau cu membrii
familiei.
-Nu păstraţi obiectele rupte sau sparte. Ori le
aruncaţi, ori le reparaţi.
-Incercaţi să nu încărcaţi bucătăria cu tot felul de
gadget-uri.
-Este recomandat ca mobilierul bucătăriei să aibă
forme curbate astfel încât să acopere colţurile spaţiului.
Din cele mai vechi timpuri, bucătăria a fost
considerată inima casei. Folosiţi principiile Feng Shui pentru o “inimă”
fericită şi sănătoasă.
Surse: feng-shui-and-beyond.com; fengshui.about.com;
wisegeek.com; finalarchitecture.com; ehowenespanol.com; freshome.com;
fengshuidana.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu