Se afișează postările cu eticheta de unde cumpărăm obiecte decorative. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta de unde cumpărăm obiecte decorative. Afișați toate postările
vineri, 14 februarie 2014
O nouă descoperire: My Deco Gift
Anul trecut, în perioada aprilie-iunie, vă împărtăşeam câteva surse de unde vă puteţi achiziţiona obiecte care să vă înfrumuseţeze interiorul. Astăzi revin cu o nouă descoperire pentru că v-am promis că tot ceea ce găsesc voi împărtăşi cu voi :).
Noua descoperire se numeşte My Deco Gift. Este un site care mi-a atras atenţia nu pentru că are o multitudine de obiecte, ci pentru că ne întâmpină cu un mesaj atipic pentru un magazin online şi pentru că am găsit câteva produse de calitate cu preţuri decente.
Vă spuneam de mesajul pe care îl zărim încă de la deschiderea paginii. Cei de la My Deco Gift îşi împărtăşesc valorile: vor să fie soluţia clientului pentru ca acesta să economisească timp, vor să fie o sursă de inspiraţie pentru client şi să dezvolte cu acesta o relaţie bazată pe corectitudine şi încredere.
Veţi găsi un site bine structurat, care vă poate fi sursă de inspiraţie pentru cadouri având în vedere că se apropie ziua îndragostiţilor şi cea de 8 martie. Când găsesc asemenea site-uri, nu mă pot abţine să nu "cercetez" şi să văd dacă mai pot găsi ceva nou, ceva ce nu am vazut până acum.
Aşa cum vă spuneam, să nu vă aşteptaţi să vă pierdeţi printre o multitudine de obiecte pentru că nu e cazul, însă veţi găsi unele care vor fi numai bune de pus pe wishlist :). Am să vă spun ce mi-a plăcut mie cam din fiecare categorie: decoraţiuni pentru casă, pentru bucătărie, cadouri pentru femei şi cadouri pentru bărbaţi.
Pentru casă am găsit două suporturi pentru reviste care mi-au plăcut foarte mult. Am mai găsit unele asemănătoare la Maison du Monde, însă preţul era prea piperat comparativ cu ce am găsit la My Deco Gift.
Pentru bucătărie am găsit un set pentru sare şi piper foarte simpatic. Recunosc că e prima dată când văd un set de bucătărie sub această formă.
Ziua îndrăgostiţilor şi cea a femeii ne bat la uşă. Dacă aveţi nevoie de idei am câteva recomandări atât pentru domni, cât şi pentru doamne. Pentru domnii care iubesc călătoriile şi apreciază vinurile bune, am găsit o cutie pentru vin cu accesorii.
Pentru doamne am găsit câteva casete de bijuterii. În general, sunt cadouri utile care aduc un strop de eleganţă interiorului (depinde de stilul pe care îl preferaţi). În ceea ce mă priveşte, cutiile pentru bijuterii nu sunt niciodată prea multe :). Pe My Deco Gift veţi găsi cutii pentru bijuterii cu dimensiuni diferite şi pentru toate gusturile şi, nu în ultimul rând, pentru toate buzunarele.
Recunosc că atunci când cumpăr cadouri îmi place să le văd, să am posibilitatea să le ating. Însă, uneori timpul nu mă ajută şi nu mă lasă să mă plimb atât cât aş vrea ca să aleg cadoul ideal. My Deco Gift, implicit întreg mediul online, este de ajutor pentru că livrarea nu durează mai mult de 2 zile. Vă recomand să consultaţi şi secţiunea dedicată promoţiilor pentru că poate găsiţi ceva care să vă corespundă.
Vouă ce v-ar plăcea să primiţi sau să oferiţi de pe My Deco Gift?
vineri, 21 iunie 2013
De unde cumpărăm obiecte pentru interioare deosebite (III)- Antichităţi
Antichităţile sunt mărturii ale veacurilor trecute, reverenţe făcute în faţa eleganţei şi rafinamentului de altădată. Fiecare obiect de artă este o fărâmă a vremurilor în care le savoir vivre şi l'etiquette primau, sunt bucăţile unui puzzle incomplet acum când timpul nu mai are răbdare, sunt piese încărcate de emoţie, de măiestrie şi învăluite în mister. Antichităţile emană parfumul unor epoci apuse şi ne permit să călătorim în timp.
Nu cred că are sens să ne mai întrebăm de ce antichităţile au anumite valori materiale când valoarea lor spirituală, estetică, sau cum vreţi voi să o numiţi, este de la sine înţeleasă.
Dacă sunteţi pasionaţi de obiecte de mobilier cu istorie, de corpuri de iluminat rafinate, de bijuterii de poveste, de cărţi îngălbenite de vreme, etc. vă invit să descoperiţi câteva surse care vă pun la dispoziţie toate aceste fărâme din trecut şi nu numai.
Thomas Antiques este un concept store de antichităţi, unde puteţi sorbi dintr-o cafea înconjuraţi de o varietate de piese de mobilier, pendule, ceasuri, decoraţiuni, cărţi şi colecţii de artă contemporană.
Antic Shop are o gamă variată de produse, menite să satisfacă cele mai pretenţioase gusturi. Pe lângă obiecte de mobilier, decoraţiuni, ceasuri, etc. colecţionarii vor putea găsi aici sticluţe de parfum, timbre, monede, bancnote, hărţi, etc.
Este important să ştiţi că Antic Shop reuneşte colecţionari, dealeri, proprietari de antichităţi din toată ţara.
Oru's Antik Shop este un site de dimensiuni mai reduse decât precendentul, însă puteţi găsi şi aici perla rară. În plus, aveţi posibilitatea să beneficiaţi de transport pentru piesa achiziţionată.
Galeria Ernest acoperă o gamă diversificată de obiecte de artă şi antichităţi. Oferta galeriei şi serviciile personalului acesteia sunt adaptate la nevoile fiecărui client.
Casa Paris pune la dispoziţia iubitorilor de mobilă clasică replici după piese de muzeu, colecţii private, etc. Se remarcă printr-o ofertă generoasă şi detalii atent lucrate.
Antichităţile şi piesele de colecţie se pot achiziţiona/ vinde şi în cadrul licitaţiilor. Totuşi, înainte de a vinde sau de a cumpără trebuie să cunoaşteţi procedurile care se impun. Am vorbit despre ele în Comorile din spatele licitaţiilor.
Înainte de a investi în antichităţi şi obiecte de artă este indicat să ne ghidăm după câţiva paşi aşa cum ne recomandă specialiştii în domeniu. În următorea postare am să vă detaliez etapele pe care trebuie să le parcurgeţi pentru ca investiţia să fie una reuşită.
joi, 16 mai 2013
De unde cumpărăm obiecte pentru interioare deosebite (II)
Aşa cum v-am promis, am revenit cu alte descoperiri în materie de decoraţiuni. Dacă vă mai aduceţi aminte, în luna aprilie v-am împărtăşit 5 surse din care vă puteţi achiziţiona obiecte pentru interioare cu personalitate. Astăzi revin cu alte 4 surse numai bune de explorat.
Bonsai Deco este un magazin în care latura practică se îmbină perfect cu cea estetică. Magazinul online este bine organizat şi garnisit cu de toate. Veţi găsi ustensile pentru bucătărie, accesorii şi textile decorative, mobilier de mici dimensiuni şi multe altele la preţuri accesibile.
Primera Interiors plăsmuieşte interioare cu suflet şi cu pasiune prin ochii şi mâinile unor oameni talentaţi. În shop-ul online veţi găsi tot ceea ce vă doriţi pentru interiorul casei dumneavoastră, dar şi cadouri pentru cei dragi. Cei pretenţioşi vor găsi şi branduri cu renume, precum Ralph Lauren sau Christian Lacroix.
Prin intermediul magazinului Primera Interiors aveţi ocazia să o descoperiţi pe doamna Genoveva Hossu, decoratorul pentru care meseria este sinonimă cu satisfacţia emoţională. Colecţia "Playground" by Genoveva Hossu este 100% pe sufletul meu, deoarece este compusă din obiecte vechi, uitate de lume şi recondiţionate, primind astfel un nou suflu şi o înfăţişare nou-nouţă.
4 interior pare un magazin banal la prima vedere... Recunosc că nu mi-a rămas în memorie după prima vizită, însă mi-am dat ocazia încă o dată să îl descopăr şi nu mi-a părut rău. Veţi găsi obiecte şi seturi de mobilier, corpuri de iluminat, ustensile şi accesorii pentru bucătărie, şeminee, tablouri, fântâni şi pereţi de apă, etc. Nu vi le spun chiar pe toate pentru că mi-ar ocupa destul spaţiu enumerarea, însă merită să ştiţi că magazinul 4 Interior are o secţiune generoasă de promoţii, unde veţi găsi produse la preţuri foarte avantajoase.
Dintre produsele pe care le-am scanat cu privirea, paravanul de mai jos e preferatul meu.
Home Deco mizează pe contemporan şi pune la dispoziţia clienţilor săi (şi nu numai) produse cu design modern, semnate de designeri renumiţi, obiecte vesele şi colorate.
Pe lângă secţiunile cunoscute pe site-urile de profil, la Home Deco veţi găsi o categorie (dacă o putem numi aşa) interesantă: cea a tematicilor. Vi se propun obiecte decorative încadrate în diverse tematici, precum Five o'clock tea sau Animal Planet. Intraţi pe Home Deco şi descoperiţi despre ce este vorba.
Care dintre magazinele de mai sus v-au atras atenţia şi interesul?
Într-o postare viitoare am să vă vorbesc despre alte câteva surse de shopping pentru casă. Vom vedea de unde ne putem procura obiecte care au o istorie în spatele designului, obiecte cu suflet (aşa le mai numesc eu), adică preţiosele antichităţi.
sâmbătă, 20 aprilie 2013
De unde cumpărăm obiecte pentru interioare deosebite (I)
Mereu suntem în căutarea unor obiecte originale, care să se potrivească cu personalitatea noastră, care să ne spună o poveste, care să ne transmită emoţie. Cred că chimia există şi atunci când vorbim de decoraţiuni. Unele obiecte ne fac să ne îndrăgostim de ele în mod iremediabil. Problema este că, de multe ori, căutăm acea perlă rară şi suntem dezamăgiţi că nu o găsim. Mi-am propus să vă împărtăşesc descoperirile mele pentru ca cercetările voastre să se sfârşească cu zâmbetul pe buze.
Le Cose Animate este un atelier handmade unde pasiunea unor oameni minunaţi creează obiecte cu suflet. Minunăţiile care iau fiinţă aici sunt ideale pentru cei care iubesc stilul Shabby Chic sau vor să ofere cadouri deosebite. Natura îşi lasă amprenta pe fiecare obiect în parte.
Veţi găsi decoraţiuni, obiecte mici de mobilier, cutii şi lădiţe pentru copii şi pentru evenimente speciale. Trebuie să precizez că obiectele pot fi personalizate, iar raportul calitate-preţ este excelent. Descoperiţi produsele pe site-ul Le Cose Animate şi faceţi cunoştinţă cu artistele care stau în spatele conceptului pe pagina de facebook Le Cose Animate.
Foto: Le Cose Animate
Happy Decor Boutique este un magazin în care veţi descoperi un univers dominat de stilurile Vintage şi Shabby Chic. Happy Decor Boutique ne propune obiecte decorative variate (ceasuri, litere 3D, rame foto, cuiere şi multe, multe altele), obiecte feminine din ceramică, obiecte de papetărie vesele, accesorii şi bijuterii.
Aveţi posibilitatea să comandaţi produse personalizate şi să închiriaţi obiecte decorative pentru evenimente speciale, o idee pe care o consider extrem de bună. Preţurile sunt pentru toate buzunarele.
Până la 1 mai puteţi participa la concursului de pe pagina de facebook a Happy Decor Boutique, iar pe site puteţi descoperi produsele şi ofertele speciale.
Foto: Happy Decor Boutique
Chic Ville este mai mult decât un simplu magazin. Este un tărâm de poveste în care te pierzi printre obiecte din lemn învechit, fier forjat, sticlă, ceramică, printre culori şi textile care devin o adevărată sursă de inspiraţie pentru orice tip de interior.
Gama de produse este extrem de variată (de la obiecte de mobilier până la ustensile pentru bucătărie), iar preţurile sunt în raport cu calitatea şi şarmul acestora. Cu siguranţă pe site-ul Chic Ville veţi găsi obiecte în care veţi investi sentimente în primul rând. Până în data de 30 aprilie puteţi câştiga produse chic participând la concursul de pe pagina de facebook a Chic Ville.
Foto: Chic Ville
Foto: Chic Ville
La Pink Boutique vă aşteaptă rame foto vintage, obiecte din ceramică pline de culoare şi cutiuţe vesele pe care să le luaţi acasă sau să le oferiţi celor dragi.
Vă invit să descoperiţi delicateţea a Pink Boutique pe pagina de facebook şi produsele învăluite de şarm pe site.
Foto: Pink Boutique
Foto: Pink Boutique
Retro Boutique te invită să opreşti timpul în loc şi să te plimbi în voie printre rafturile doldora de obiecte decorative rupte parcă din poveşti. Oglinzile îţi vor reflecta chipul plin de bucurie atunci când vei descoperi obiecte de mobilier din alte vremuri, iar felinarele delicate îşi vor îndrepta lumina spre tablourile pline de culoare. Tot ce vei găsi pe site-ul Retro Boutique îţi va istorisi câte o poveste, îţi va transmite câte o emoţie de neuitat.
Vă invit să exploraţi fiecare univers în parte şi apoi să îmi spuneţi care este preferatul vostru. Cu siguranţă veţi găsi obiecte de care vă veţi îndrăgosti iremediabil :).
Aceasta este prima parte a descoperirilor mele în materie de surse în care putem găsi obiecte pentru decoruri deosebite. Am să revin cu altele, sper că la fel de interesante.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




















