Citeste articolul original pe: http://facutdemana.com/diverse/cum-sa-ti-optimizezi-blogul-de-pe-blogger-com/#ixzz2Du00HcGt

duminică, 14 septembrie 2014

Călător în paradis : Bali-Ubud


     Am început să vă povestesc despre experienţa pe care am avut-o anul acesta în Bali. Prima parte a călătoriei o puteţi găsi aici.

    În a şasea zi am plecat cu şoferul nostru, Putu Ardana, spre Ubud. Între timp Putu a devenit prietenul nostru. Prin poveştile lui i-am cunoscut trecutul, familia, dorinţele, fricile, etc. Am văzut turişti care îşi tratau şoferii nepoliticos sau chiar cu dispreţ , sentiment care nu am vrut să-l resimtă prietenul nostru, Putu.
     Am încercat să ne ştergem trăirile şi emoţiile simţite în Jimbaran (nu că am fi reuşit), am încercat să facem tabula rasa şi să profităm de următoarele zile.

     Am lăsat Jimbaranul în urmă şi am început să admirăm munca artizanilor la fiecare pas. Sculpturi în piatră şi în lemn decorau marginea drumului.






 
     Putu ne-a povestit despre batik şi eram curioşi să descoperim ce ascunde acest nume cu sonoritate românească. Batik-ul este o tehnică de exprimare a artei decorative, care este specifică în nordul Indiei, Malaezia şi Indonezia. Este o tehnică foarte complexă, care constă în aplicarea unor substanţe rezistente la apă, ceară sau pastă de orez, pe materiale textile pe care au fost conturate, în prealabil, diferite motive decorative. Ceara fierbinte se aplică cu un canting, prevăzut cu un rezervor mic pentru ceara lichidă. Ceara trebuie să protejeze modelul sau culoarea atunci când materialul va fi introdus în vopsea. Aceasta este organică, obţinută pe bază de plante. Prima vopsea este mai deschisă la culoare, următoarele « băi » ale materialului fiind în culori din ce în ce mai închise. Înainte ca materialul să fie reintrodus în vopsea, stratul de ceară este refăcut. Procedeul se repetă de câte ori este nevoie pentru a obţine desenul dorit. La final ceara se îndepărtează manual, iar materialul este opărit pentru a se elimina resturile de ceară. 







 

     Pe măsură ce ne apropiam de Ubud, munca artizanilor era înlocuită cu plantaţiile de orez care se întindeau de-o parte şi de alta a drumului.






     Am ajuns la hotel. Era complet diferit de ceea ce văzusem până în prezent. Recepţia era un amestec de sculpturi în piatră, motive specifice balineze la tot pasul, statuete care reprezentau diferite divinităţi şi multă verdeaţă, ca şi cum ne pregăteam să intrăm într-o grădină botanică. Am rezervat o vilă privată pentru două nopţi şi eram curioşi să o vedem (după toate recenzile citite J), însă surpriză : camera nu era gata şi trebuia să aşteptăm. Având două zile la dispoziţie, am preferat să ne lăsăm bagajele şi să ne vedem de drum.




     Eram extrem de entuziasmată să ajung la Bali Zoo pentru a face un elephant ride. Îl ratasem în Jimbaran la Bali Safari. Vă pot spune că e o experienţă unică, plină de adrenalină. Deşi aveam o banchetă pe care stăteam, spatele elefantului se mişca stânga-dreaptă şi aveam impresia că vom cădea în orice moment. Trebuie menţionat că parcursul cu elefantul a fost la propriu cu suişuri şi coborâşuri, pe uscat şi prin … baltă J. Tot aici am avut privilegiul de fi mângâiată pe creştet de o maimuţă prietenoasă ce-mi şedea pe umăr.






     De la Bali Zoo am plecat spre o plantaţie de ceai şi cafea, unde ne-am învăluit în arome şi am aflat ce este şi cum este produsă cafeaua Luwak, foarte cunoscută în Bali şi în întreaga lume. Am descoperit cum balinezii produc cafeaua în mod artizanal, unde şi cum cresc boabele de cafea, iar papilele noastre au fost răsfăţate cu savori necunoscute până atunci. Mai mult decât atât, am fost uimiţi că acest periplu gustativ a fost gratuit, lucru neobişnuit pentru Ubud. În general, dacă nu se percepe o taxă pentru un anume serviciu/intrare, se cere o donaţie.




     Boabele de cafea se usucă, se prăjesc manual şi nu se macină cu vreo super maşinărie, ci oamenii le zdrobesc într-un mojar imens cu un pistil supradimensionat. Apoi cafeaua se cerne printr-o sită, iar bucăţile mari care rămân trec din nou sub puterea pistilului. Cafeaua Luwak este supusă mai mult sau mai puţin aceluiaşi procedeu. Numele Luwak îi vine de la animalul cu acelaşi nume care are misiunea de a ingera boabele de cafea întregi şi de a le « returna proprietarilor » prin fecale. Se consideră că tubul digestiv al luwakului conţine enzime care dau cafelei o savoare aparte şi distruge o parte din proteinele care dau un gust amar cafelei. Excrementele animalului sunt recoltate, spălate cu grijă şi prăjite uşor pentru a nu modifica aroma dobândită. Aceasta este una dintre cele mai scumpe cafele din lume.
     Fiind o iubitoare de cafea, am gustat şi vă pot confirma că are o aromă specială. Am gustat-o fără zahăr şi nu a fost deloc amară. Mi-au mai plăcut ceaiurile de ghimbir şi lemon grass. 






      În cadrul plantaţiei aveau un magazin cu produsele pe care le comercializau. Am cumpărat de acolo cea mai delicioasă ciocolată neagră cu portocale pe care am mâncat-o vreodată. Gustul nu se poate compara cu nimic din ceea ce am găsit în hypermarket-uri.

  După ce ne-am delectat papilele gustative cu toate aceste minunăţii, am plecat spre terasele de orez, care ne-au încântat privirile. Să nu credeţi că toate plantaţiile de orez din Bali sunt terasate. Este doar una singură, cea din Ubud, cea care apare pe toate cărţiile poştale. Eu o consider o carte poştală vie.
 










     Am să vă spun o scurtă anecdotă, dacă tot am pomenit de terasele de orez şi de modul în care se cer bani peste tot în Ubud. După ce am coborât o sumedie de scări pentru a ajunge la baza terasei, întâlnim un domn instalat într-o colibă, care ne cere o donaţie pentru a ne continua drumul. Ca orice turist fericit să fie acolo, nu ne-a mai interesat modesta sumă, ci restul parcursului. Pe la jumătatea traseului, întâlnim un alt domn care muncea pământul. Noi eram entuziasmaţi să ne facem selfie-uri (că tot sunt în vogă) şi îl auzim pe dânsul, într-o engleză stricată, că se oferă să ne facă o poză împreună : « Me photo you ». Am acceptat bucuroşi şi cu gândul că omul a făcut un efort de dragul entuziasmului nostru. Singura problemă era că domnul nu mai vroia să se oprească din fotografiat şi aşa ne-am ales cu vreo 15 poze. În cele din urmă, ne recuperăm aparatul şi îl auzim pe « fotograful nostru » : « Me photo you, you money me ». Trageţi voi concluzia!

Fotograful

     Plantaţiile de orez oferă un spectacol deosebit. Sistemul de irigare este extrem de interesant şi diferit de ceea ce suntem obişnuiţi să vedem pe meleagurile moderne. Practic, apa porneşte din vârful terasei şi udă fiecare « etaj » prin găurile făcute în pereţii teraselor. Interesant este faptul că nu se surpă, deşi sunt îmbibaţi cu apă.



     Am plecat spre Royal Pita Maha să ne descoperim vila şi ni s-a tăiat respiraţia de la intrarea în cameră. O uşă în stil balinez (fotografiată dimineaţa), lucrată într-un mod deosebit, aştepta să fie deschisă. În mijlocul camerei, ne aştepta un baldachin înalt orientat spre piscină, care era la o distanţă de doar câţiva paşi. Abia a doua zi dimineaţa am descoperit exteriorul. Priveliştea ne-a tăiat respiraţia. Piscina parcă se oprea în mijlocul junglei. Era prima dată când nu mai vroiam să plecăm din cameră.

















     Ştiam că avem şi alte locuri de văzut aşa că am mers să luăm micul dejun. Restaurantul era deschis spre natura paradisiacă, care îşi continua spectacolul sub ochii noştri plini de uimire. E locul ideal pentru o lună de miere sau chiar pentru încărcarea bateriilor. Tot ceea ce am văzut aici ne-a inspirat pace şi serenitate.












     Am plecat în munte să vedem vulcanul Kintamani. Nu am vrut să ne pierdem ziua cu hiking-ul aşa că am preferat doar să admirăm împrejurimile. Pe drumul de întoarcere am mâncat fructe adevărate de pe marginea drumului. Spun fructe adevărate pentru că nu se compară gustul cu ce găsim în magazine. Seara ne-am plimbat prin Ubud. Sunt terase şi magazine la fiecare pas. Nu cred că are rost să precizez că aglomeraţia e infernală.







     Ajunşi în cameră nu ne venea să credem că trebuie să plecăm a doua zi. Şederea noastră a fost foarte scurtă, însă extrem de frumoasă. De dimineaţă am plecat spre portul din Padangbai pentru a lua vaporul spre Gili Trawangan. Nu ştiam ce ne aşteaptă J

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu